Andrei Cristea îi așteaptă pe Messi&Co:** „Ar fi fantastic să jucăm un amical cu Barcelona”

Andrei Cristea îi așteaptă pe Messi&Co:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul Andrei Cristea, revenit la Dinamo în această vară după ce a evoluat la Karlsruher SC, a declarat, vineri, că îi era dor de atmosfera de la formația „alb-roșie” și că în decizia de a se întoarce a contat și faptul că echipa este antrenată de Dario Bonetti, cu care se înțelege foarte bine.

„Sunt bucuros că mi-am revăzut colegii. A fost un moment plăcut, chiar îmi era dor de atmosfera de la Dinamo. Orice jucător ajunge la Dinamo își dorește trofee. Asta îmi doresc și eu și să avem evoluții bune. Și Supercupa e unul din obiective, dar și calificarea în grupele Ligii Europa cred că e foarte importantă pentru Dinamo. Întotdeauna la Dinamo e greu să prinzi echipa, mai ales în atac, unde e concurență acerbă, dar cred eu că e loc pentru toată lumea. A contat și faptul că e Dario antrenor la Dinamo, eu am colaborat bine cu el, sunt sigur că va alege cei mai buni jucători. La întoarcerea mea a contat și faptul că m-am simțit foarte bine aici, asta a făcut diferența. Ar fi fantastic să jucăm un amical cu Barcelona”, a spus Cristea, la INMS.

Atacantul spune că ar fi fantastic ca Dinamo să joace un meci amical cu FC Barcelona: „Am auzit de varianta să jucăm cu Barcelona, ar fi un lucru extraordinar pentru România, nu nu numai pentru Dinamo. Ar fi fantastic!”

Vineri, la INMS, au fost prezenți următorii 26 de jucători dinamoviști: Marius Niculae, George Țucudean, Nicolae Mușat, Dan Bucșa, Andrei Manyur, Dragoș Grigore, Kristijan Naumovski, Cristian Bălgrădean, Florin Mureșan, Ionel Dănciulescu, Rafael Stănescu, Constantin Nica, Cătălin Munteanu, Cosmin Matei, Eugen Crăciun, Laurentiu Rus, Sergiu Homei, Andrei Cristea, Alexandru Curtean, Sorin Strătilă, Cristian Pulhac, Cosmin Moți, Marius Alexe, Georgian Păun, Srdjan Luchin, Mansaly Boubakar (senegalez de la Saint Etienne II).

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Adrian Alexandrov e în culmea fericirii. A uitat-o pe Elena Udrea
Adrian Alexandrov e în culmea fericirii. A uitat-o pe Elena Udrea
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×